Noua Stea a lui Pițurcă a început să prindă contur, însă doar după pauză. Cu șase jucători noi în primul „11”, roș-albaștrii n-au evoluat prea strălucit în prima parte, mulți dintre ei fiind „crispați” în amicalul de ieri din Austria cu APOEL Nicosia.
În repriza secundă, „viteziștii” lui Pițurcă s-au descătușat, reușind să creeze faze spectaculoase și goluri de generic. „Dodel” își revine sub comanda noului antrenor, iar în minutul 47 reușește să înscrie printr-o execuție splendidă: șut din colțul careului mare direct în vinclu! Ce coincidență! Tănase înscrie primul său gol la Steaua în era Pițurcă tot în Austria, așa cum o făcuse și la națională în mandatul aceluiași antrenor.
Odată cu scurgerea timpului, steliștii fac spectacol și la golul lui Surdu: Dorel Stoica trimite o pasă de la 40 de metri, mingea ajunge la atacant, care, din prima, o lobează peste goalkeeperul cipriot.
CUM AU EVOLUAT NOILE ACHIZIȚII
Gardoș S-a simțit lipsa experienței, iar pasul către Steaua este destul de mare. A greșit grav la primele două ocazii ale ciprioților, min. 8 și 22, însă și-a revenit în partea a doua, când s-a descurcat foarte bine în situații unu contra unu. Piți l-a luat de câteva ori în vizor: „Ai grijă, că ieși prea în față! Nu e locul tău acolo”.
Abrudan A fost destul de exact în deposedări, a intrat curat la minge și a oferit siguranță defensivei. Și Victor Pițurcă l-a felicitat de câteva ori, în urma intervențiilor foarte bune.
Todorov Șters, nu a urcat decât de două ori în ofensivă pentru a centra în careul advers. Din cauză că nu reușea să își țină adversarul a fost taxat de tehnician: „Aici în zonă, Todo! Unde te duci tu?”
Dorel Stoica A ținut de unul singur excelent mijlocul terenului! A evoluat în fața apărării ca mijlocaș defensiv și a impresionat prin pasele exacte și prin acuratețea cu care a lovit mingea. Deși nu a greșit, a fost și el taxat de Pițurcă: „Dorele, vă uitați puțin și la Bogdan Stancu să îi dați mingea în spatele fundașilor? De ce nu vă uitați?!”
Răduț A fost creierul din teren al lui Piți pentru faza ofensivă. A creat spectacol, a driblat, a șutat de câteva ori peste poartă și a fost aplaudat de antrenor. Pe faza defensivă, nu s-a mișcat deloc bine: „Tot timpul, blondul ală de lângă tine se demarcă foarte bine”, a fost reproșul făcut de Piți lui Răduț (foto sus).
Păcurar Dintre toți jucătorii noi, mijlocașul a evoluat cel mai slab! A fost șters pe tot parcursul primei reprize, nu i-au ieșit deloc pasele, fiind în permanență depășit de joc. „Bă, Alex, nu sta acolo, că te automarchezi”, i-a strigat Pițurcă.
Szekely merge în al doilea cantonament Accidentat în urmă cu trei luni la genunchi, perioadă în care a suferit și o operație, Janos Szekely se recuperează mult mai repede decât se credea inițial. În aceste condiții, surse din anturajul lui Victor Pițurcă ne-au dezvăluit că mijlocașul stelist va fi reintegrat mai rapid în lot. Astfel, Szekely va merge cu echipa din Ghencea în al doilea cantonament din Austria, care se va desfășura în localitatea Walchsee.
Nicoliță este noul căpitan Unul dintre cei mai urmăriți steliști ieri a fost Bănel Nicoliță. Mijlocașul a fost numit căpitan de către Victor Pițurcă, mutare „aplaudată” chiar de Gigi Becali. „Merită, pentru că e un exemplu. El nu trebuie să-și certe colegii, ci doar să fie un model prin munca depusă pe teren”, a explicat finanțatorul. În a doua repriză, după ce a fost înlocuit, Bănel i-a cedat banderola lui Romeo Surdu.
Tudor i-a arbitrat pe steliști Profitând de faptul că mai mulți arbitri din Liga I se află într-un stagiu de pregătire în Austria, Alexandru Tudor a fost solicitat să conducă la centru partida Steaua – Apoel Nicosia. „Ce, Tudor arbitrează acest joc? Nu mă interesează pe mine! Nu știu cum a ajuns el la această partidă”, a spus Gigi Becali înainte de meci la Sport.ro. În schimb, Pițurcă a discutat înainte de meci cu arbitrul român.
Ne prinde foarte bine tăcerea patronului. Dacă o să tacă până la sfârșitul sezonului înseamnă că am luat campionatul Romeo Surdu, atacant Steaua Acest meci a venit prea repede pentru noi, mai avem de lucrat. Din cauza oboselii, jucătorii abia s-au văzut pe teren, dar în partea a doua și-au dat drumul la joc Eugen Neagoe, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER